Skip to main content

Articole

Edenred, pregătită să producă primele tichete de masă din Republica Moldova

Friday 02.03.2018

Edenred este pregătită din punct de vedere tehnic, operațional și comercial pentru a lansa tichetele de masă în Republica Moldova și estimează că va produce primul tichet de masă în luna martie, după primirea autorizației de la Agenția de Servicii Publice.

În acest scop Edenred și-a instalat la sediul din Chișinău echipamentul de producere a tichetelor de masă și a făcut angajări de personal. 

Edenred MD SRL va emite tichete atât imprimate pe suport de hârtie, cât și ulterior sub formă de carduri. Acestea vor fi produse la Chișinău, și nu peste hotare, pentru ca raporturile de parteneriat ale Edenred cu companiile locale să se desfășoare într-un regim rapid și flexibil.

Tichetele de masă vor fi realizate în conformitate cu prevederile legislative, asigurându-li-se, prin aplicarea unor tehnologii moderne, un grad ridicat de protecție, prin elemente de securitate precum: hârtie filigranată cu înscrisul Edenred, element de securitate tactil, pictogramă termoreactivă, serii de control, cod de bare unic, bandă metalică.

Peste 50 la sută dintre companiile moldovenești contactate de Edenred prin intermediul unui studiu desfășurat recent și-au arătat disponibilitatea de a acorda salariatilor lor beneficiile pe care le oferă Legea tichetelor de masă, intrată în vigoare în Republica Moldova în luna octombrie 2017. O parte dintre aceste companii au încheiat deja contracte cu Edenred, în prezent urmând să fie finalizate ultimele detalii tehnice înainte ca angajații respectivelor companii să beneficieze de tichete de masă.

"Centrul de productie a tichetelor de masă din Chișinău va asigura operarea rapidă a comenzilor de tichete de masă și livrarea cu mare viteză a acestora la sediul clienților din toată țara. Echipa Edenred Moldova este formată din profesioniști cu peste 14 ani de experiență în acest domeniu și din specialisti care sunt pregătiti să asigure cele mai bune servicii companiilor și partenerilor noștri. Edenred dezvoltă soluţii moderne pentru companii, în special în sfera beneficiilor extrasalariale și ne bucurăm că în scurt timp vom putea sprijini modul de lucru al companiilor, angajaţilor şi comercianţilor din Republica Moldova”, este de părere Dana Sintejudean, CEO Edenred Romania & Moldova.

Rețeaua de comercianți parteneri Edenred este în curs de dezvoltare, iar până acum peste 600 de magazine alimentare, supermarketuri și restaurante și-au exprimat interesul de a se alătura rețelei de parteneri Edenred.

„Linella” este una dintre cele mai mari reţele naţionale de magazine alimentare ce s-a făcut remarcată pe parcursul anilor prin conceptul tradiţional, moldovenesc şi prin interiorul cald şi primitor al magazinelor.

“Apropierea şi atenţia la nevoile clienţilor noştri au constituit motorul nostru de creştere, iar din dorinţa de a le oferi acestora o gamă completă de posibilităţi de plată, ne bucurăm să demarăm parteneriatul cu Edenred, prin care clienții noștri vor putea plăti cumpărăturile alimentare folosind tichete de masă.” a declarat Valentin Scurtu, Director General Moldretail Group.

Companiile și instituțiile publice din Republica Moldova vor putea acorda salariaților tichete de masă de până la 45 de lei pentru fiecare zi lucrată în luna precedentă. Valoarea lunară totală a tichetelor de masă va fi astfel de aproximativ 44 euro, ceea ce reprezintă un adaos semnificativ la puterea de cumpărare a salariaților. 

Sumele aferente tichetelor de masă din Republica Moldova sunt deductibile în scopuri fiscale pentru angajatori, constituie un venit neimpozabil pentru salariați, precum și sunt scutite de contribuții obligatorii pentru asigurări sociale și prime de asigurare medicală. 

Edenred este liderul mondial in solutii tranzactionale pentru companii, angajati si comercianti. Fie ca sunt derulate prin card, aplicatii mobile, platforme online sau tichete, toate aceste solutii inseamna putere de cumparare crescuta pentru angajati, costuri optimizate pentru companii si venituri mai mari pentru comerciantii parteneri. 
Portofoliul Edenred este construit in jurul a trei linii de business:
— Beneficii pentru angajati (Ticket Restaurant®, Ticket Alimentación, Ticket Plus, Nutrisavings etc.)
— Solutii pentru flote si mobilitate (Ticket Log, Ticket Car, UTA, Ticket Empresarial, etc.)
— Solutii complementare, inclusiv plati corporative (Edenred Corporate Payment), solutii de incentivare si recompensare (Ticket Compliments, Ticket Kadéos) si solutii pentru programe publice sociale.
Grupul reuneste intr-o retea unica 44 de milioane de angajati, 770.000 de companii si organizatii si 1.5 milioane de comercianti parteneri. 
Listata la bursa Euronext Paris sub indexul CACNext20, Edenred activeaza in 45 de tari, avand aproape 8.000 de angajati.